Întrebări

Psihologul a terminat Facultatea de Psihologie și se ocupă cu studiul minții umane în toate ipostazele sale, este un bun cunoscător al sufletului omenesc și al comportmentelor umane și un fin observator. De obicei, psihologii se specializează în diverse ramuri: psihopatologie (studiul anomaliilor psihologice), psihologie comportamentală, socială, educațională, psihologia muncii și transporturilor, psihologie industrială, etc. Lista continuă și e foarte lungă. Psihopatologii sau psihologii clinicieni, vin și ei în contact cu ceea ce noi numim „pacienți”, contribuind la evaluarea acestora. De obicei, absolvenții facultății de psihologie, mai fac si un masterat, într-unul din domeniile aplicative ale psihologiei.

Psihiatrul este medic, a terminat Facultatea de Medicină și un rezidențiat de psihiatrie. El se ocupă cu diagnosticul și tratamentul tulburărilor psihice, așa cum sunt ele catalogate în diverse clasificări (ICD, DSM) și eliberează tratament medicamentos pentru diferite afecțiuni psihice.

Psihoterapeutul e o persoană care, fiind deja medic sau psiholog, a mai facut o formare, una aparte: o școală de psihoterapie (2 ani + 2 ani supervizare) și cel mai adesea și un master într-o anumită specializare. În afară de formarea pe care o face, viitorul psihoterapeut trece el însuși printr-o psihoterapie, analiză și dezvoltare personală.

Psihoterapia este o relație interpersonală intenționată, utilizată de un psihoterapeut cu formare de specialitate, cu scopul de a ajuta clientul privitor la problemele sale de viață. În psihoterapie se utilizează o gamă largă de tehnici, dar indiferent de tehnicile utilizate, se consideră (Dafinoiu,I, 2000) că cel mai important element în psihoterapie este relația terapeutică – factor comun în toate orientările terapeutice.

Kirk J. Schneider spunea că ”Psihologia este o ştiinţă a inimii”.

Psihoterapia oferă un spaţiu de întâlnire şi regăsire interioară şi totodată un spaţiu de dialog verbal şi nonverbal. Un spaţiu liber, lipsit de prejudecăţi, în care toate problemele, ideile și emoţiile îşi găsesc dreptul la exprimare, analiză şi înţelegere.

Jasper (1998) defineşte psihoterapia ca : „toate acele metode de tratament care acţionează asupra sufletului şi corpului, utilizând mijloace care se adresează sufletului. Toate necesită cooperarea pacientului.  Printre aceste metode Jasper menţionează: sugestia, catharsis-ul, exerciţiile, educaţia şi „metode care se adresează însăşi personalităţii”.  Însă, indiferent de definiţia psihoterapiei, toate definiţiile subliniază faptul că, cuvintele pot acţiona asupra corpului, respectiv că a comunica, cu complicitatea pacientului, este un factor major în psihoterapie (Filho, 2004).

O regulă de aur a psihoterapiei este siguranța că orice se vorbește în cabinet ramâne în cabinet. În cazul copiilor sub 18 ani, se dau repere părinților legate de bunăstarea copiilor și eventualele schimbări comportamentale, dar și pentru cei mici există confidențialitatea că nu orice ajunge la părinți.

Rolul principal este crearea unei relații terapeutice bazată pe încredere reciprocă, formarea unei echipe cu clientul; astfel lucrând împreună la identificarea, gestionarea și rezolvarea dificultăților cu care se confruntă clientul.

Cabinetul este un cadru optim, care oferă confort şi siguranţă, facilitând deschiderea către un dialog verbal şi nonverbal în care psihoterapeutul şi clientul co-creează relaţia terapeutică.

Psihoterapeutul și clientul său formează o echipă, care lucrează împreună la identificarea și rezolvarea dificultăților cu care se confruntă clientul. Rolul psihoterapeutului este acela de a-l susține și ghida într-o manieră non-judicativă și empatică, pe clientul său, pe drumul către conștientizarea, ameliorarea și depășirea dificultăților acestuia.

Fiecare psihoterapeut, indiferent de câte specializări are în portofoliu, are stilul său propriu, în funcție și de experiență, abilități personale, dezvoltare personală etc.

În general o ședință dureaza între 50 și 60 de minute. Se pot programa și ședințe duble în funcție de nevoia, problematica și posibilitățile terapeutului de a face asta.

Nu există o durată standard, cum nu există nici o rețetă standard. Durata ține de fiecare client și de nevoile lui, de de particularitatea problemelor, simptomelor şi a blocajelor acelei persoane, de ritmul în care se poate înţelege şi se acceptă cineva. De-a lungul timpului pot apărea diverse stări emoţionale, situaţii care pot bloca desfăşurarea cursivă a demersului terapeutic, însă şi acestea pot fi de ajutor pentru persoana în cauză pentru a înţelege ceva prin felul în care sunt gestionate.

Psihoterapeutul nu e un magician, nu există soluţii miraculoase; trebuie să se accepte ca această muncă ia timp şi poate fi anevoioasă.

La psihoterapie, în general, se vine în pragul unei probleme, crize destul de severe, când semnele disfuncţionale îşi pun amprenta pe viaţa persoanei respective şi nu mai poate fi suportată, amânată, ascunsă. Unele persoane vin pentru o mai bună înţelegere a situaţiei de viaţă din prezent, fie că este o dezamăgire, fie că este vorba de ceva disfuncţional în sistemul relaţiilor profesionale sau personale, alte persoane pentru simptome sau semne fizice care nu îşi găsesc un răspuns medical. Ședințele de psihoterapie reprezintă de fapt o muncă, ce ascunde în spate generații întregi de povești și dureri nespuse.

Psihoterapia este recomandată în următoarele situații:

  • depresie;
  • anxietate, atacuri de panică, fobii;
  • stima de sine scăzută, devalorizare;
  • pierderea unei persoane dragi (divorț, separare, doliu etc.);
  • dificultăți de comunicare, relaționare, adaptare;
  • retragere din viața socială (pensionare etc.);
  • dificultăți în luarea deciziilor;
  • abuz de substanțe (medicamente, alcool, droguri etc.);
  • tulburări ale somnului (somn prelungit, insomnii, coșmaruri, somn agitat etc.);
  • tulburări alimentare;
  • experiențe traumatice etc.

Nu este neapărată nevoie să existe ceva foarte clar disfuncţional sau problematic, uneori putem să fim nemulţumiţi de viaţa pe care o avem, de viaţa personală sau profesională, de felul în care ne simţim la un moment dat, să fim bântuiţi de întrebări fără răspuns în faţa unor întâmplări sau situaţii de viaţă.

La psihoterapie nu se prescriu medicamente; psihoterapia este diferită de consultaţia psihiatrică.

  • Fii sincer/ă cu terapeutul tău. Trebuie să îi împărtășești în mod deschis gândurile, sentimentele și experiențele tale. Nu te ajută pe tine dacă îți induci în eroare sau îți minți terapeutul;
  • Fii un participant activ la terapie. Terapia funcționează cel mai bine ca un parteneriat: trebuie să lucrezi asupra ta;
  • Dedică-i timp. Ceea ce oferi procesului se va întoarce la tine. Poate fi dificil la început să prioritizezi procesul, dar încearcă să observi dacă te concentrezi cu adevărat asupra lucrurilor care sunt importante pentru tine;

Poți veni la terapie cu o gamă largă de subiecte – de la o nemulțumire actuală la probleme de relații, depresie, anxietate și până la traume profunde. Terapeutul te poate ajuta cu orice lucru care îți afectează bunăstarea mintală. La început, vei stabili obiective împreună cu psihoterapeutul și te vei îndrepta spre ele pe tot parcursul terapiei.

Psihoterapia nu este utilă doar pentru tratamentul tulburărilor psihice grave. Nu este nevoie să suferi de depresie sau de burnout, de exemplu. Nu trebuie nici măcar să poți descrie cu exactitate problema pe care o ai. Este suficient să nu te simți complet în regulă într-o anumită zonă a vieții tale și să vrei să schimbi acest lucru. Sau să vrei să te cunoști mai profund, astfel încât să îți poți folosi mai bine propriul potențial și să te simți împlinit/ă în viață.

Psihoterapia este o modalitate excelentă de a avea grijă preventiv de sănătatea ta mintală, nu trebuie doar să adreseze probleme grave și urgente.